Punct gastronomic local
Dezvoltarea comunităților rurale și a turismului local se poate realiza și prin înființarea în satele românești a Punctelor gastronomice locale, unde se pot consuma preparate din produse locale obținute după metode tradiționale, autentice.
Ospitalitatea nativ românească este recunoscută, iar de aici turismul local se poate dezvolta prin punerea în valoare a bucatelor tradiționale, a modalităților de preparare și servire a acestora „ca la mama acasă”.
Punctele gastronomice locale vin să dea o notă în plus farmecului sătesc, generând atractivitate dar și plusvaloare în gospodăria țărănească.
Punctul gastronomic local reprezintă o modalitate eficientă de valorificare a produselor din gospodăria țărănească în unități de alimentație publică de tip familial, ținând cont de specificul fiecărei zone/regiuni turistice cu tradiții gastronomice cunoscute. Spre deosebire de restaurante sau pensiuni, punctele gastronomice locale oferă posibilitatea turiștilor de a beneficia de preparate tradiționale, locale, produse și servite direct de către membri familiei în propria gospodărie, respectând cerințele legale de igienă, fără a afecta sănătatea consumatorilor.
Punctele gastronomice locale reprezintă noi oportunități, demne de avut în vedere, de către pasionații de turism rural și gastronomic, pentru care primează autenticitatea experiențelor și păstrarea tradițiilor culinare, în armonie cu natura.
Punctul Gastronomic Locaal va avea un meniu zilnic si cuprinde urmatoarele:
Ciorba sau supa
Fel principal
Desert
Diferite surprize din partea casei.
In functie de preparatele oferite in meniu, pretul porneste de la 80 de lei.
La cerere poate fi oferit aperitiv consistent cu produse traditionale si de sezon la pret incepand cu 35 lei/persoana.
Pentru persoanele care inchiriaza biciclete si doresc servirea mesei la final, trebuie sa isi anunte intentia la plecarea in drumetie.